Nu dețin adevărul absolut, dețin doar adevărul experiențelor mele!

Nu dețin adevărul absolut, dețin doar adevărul experiențelor mele! Putem cădea, foarte ușor, în capcana propriilor lecții, a maturității, a vorbelor precum: „eu știu sigur asta pentru că mi s-a întâmplat!”

Ei bine, ce auzim sau trăim e valabil în primul rând pentru noi. Nu cred că este de ajutor pentru nimeni să ne punem pe umerii celorlalți suferința, ca fiind o realitate incontestabilă și pentru ei.

Dacă vrem să fim un sprijin real pentru cineva, trebuie să ne păstrăm obiectivitatea, să oferim în funcție de nevoile celui de lângă noi, nu în funcție de propriile necesități sau principii.

Ne putem ascunde în spatele bunelor intenții de a „sfătui”, pierzând din vedere că binele nostru nu e neapărat și binele celuilalt!

Uneori, egoismul ne poate păcăli în așa fel încât să ne facă să ne simțim mărinimoși.

Cred că ar trebui să verificăm dacă sprijinul pe care noi îl considerăm util face cu adevărat bine sau din contră…

Când vrem să fim alături de cineva, poate ar trebui să începem cu: „oare cum îți pot fi de folos?” în loc de: „eu cred că ai nevoie de…”.

Tu ce înțelegi prin a fi sprijin pentru cineva? Poți creiona răspunsul în jurnalul tău dedicat dezvoltării personale. 

 

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest

Un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre autor
19.c
Crina Sima

Sunt psiholog și consilier pentru dezvoltare personală și vocațională. Lucrez cu drag cu oamenii, fie ei mici sau mari, iar în timpul liber, îmi găsesc echilibrul în lectură, scris și natură. 

Postări recente
ADVERTISEMENT

Get fresh updates
about my life in your inbox