Început de toamnă, acasă.

Uneori am nevoie să mă retrag în colțul meu de lume unde parfumul nu stă în sticluțe și nici de fotografii înrămate pe pereți nu e nevoie, deoarece priveliștea aici e palpabilă încă de pe prispa casei, până departe, după dealuri.

Întotdeauna simt că evoluez, cu adevărat, în spații mici, cu sentimente mari. Tocmai de aceea apreciez liniștea simplității…un aer pur în care este atâta varietate: gust și mireasmă, culoare și sunet. Un adevăr natural, care nu ne mai este firesc. Gustăm uneori din el, dar niciodată suficient. Însă e bine, e atât de bine să ai un loc, un copac, o fereastră micuță de lemn, o ceașcă de cafea fierbinte și soarele, care parcă răsare doar pentru a înverzi ochii puiului nostru.

Dimineața, legănatul hamacului e acompaniat de rândurile vechi ale unei cărți. Privirea noastră e obișnuită cu ziduri, dar aici e alintată cu pereți-pădure și acoperiș din nori.

Revenim, ne încărcăm și plecăm. Poate cândva, întoarcerea noastră va dăinui…

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest

Lasă un răspuns

Despre autor
Alison Housten

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullam.

Postări recente
ADVERTISEMENT

Get fresh updates
about my life in your inbox