Liniștea simplității…un aer pur în care este atâta varietate: gust și mireasmă, culoare și sunet. Un adevăr natural, care nu ne mai este firesc. Gustăm uneori din el, dar niciodată suficient. Însă e bine, e atât de bine să ai un loc, un copac, o fereastră micuță de lemn, o ceașcă de cafea fierbinte și soarele, care parcă răsare doar pentru a înverzi ochii puiului nostru.
Dimineața, legănatul hamacului e acompaniat de rândurile vechi ale unei cărți. Privirea noastră e obișnuită cu ziduri, dar aici e alintată cu pereți-pădure și acoperiș din nori.
Revenim, ne încărcăm și plecăm. Poate cândva, întoarcerea noastră va dăinui…
Tu unde simți că este cuibul tău? Poți creiona răspunsul în jurnalul tău dedicat dezvoltării personale.
