Calatorie pe drumul cresterii…

Cum am scris si cu alte ocazii, am descoperit, în urma cu ceva timp, cartile lui Alec Blenche și de atunci, le facem loc, treptat, pe rafturile bibliotecii noastre.
Ceea ce el scrie, nu trebuie citit pe repede înainte cu cei mici. Fiecare etapa din cărțile lui merita discutata, iar cu ajutorul personajelor, putem crea jocuri de rol extrem de utile pentru dezvoltarea copiilor, având la îndemână și elemente esențiale pentru o activitate ludica: aventura, noutate, creativitate.
Echipa de la Creative for life și Afterschool Creative Kids a reușit sa îl aibă ca invitat pe autorul unor personaje complexe si foarte bine conturate, oferind astfel o experienta grozavă.
Calatoriile expuse de scriitor sunt simbol pentru propria calatorie a copiilor noștri…intr-o lume a vitezei, e necesar sa înțelegem masura în care evoluția lor are loc și sa investim:

 – Timp;
– Resurse emotionale;
– Înțelegere;
– Claritate a dezvoltării în funcție de vârstă.

Dragi părinți, rezultatele nu se vor vedea imediat…e nevoie de ani de creștere în același ritm, e necesar, de asemenea, ca cei mici sa ajungă la o anumita vârstă, care sa le permită sa proceseze ceea ce sunt învățați, asadar și noi avem de trecut prin propria Vale a Răbdării.

Tu ce resurse ai pentru o evoluție constanta și autentica?

Scrie raspunsul in jurnalul tau dedicat dezvoltării personale.

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre autor
19.c
Crina Sima

Sunt psiholog și consilier pentru dezvoltare personală și vocațională. Lucrez cu drag cu oamenii, fie ei mici sau mari, iar în timpul liber, îmi găsesc echilibrul în lectură, scris și natură. 

Postări recente
ADVERTISEMENT

Get fresh updates
about my life in your inbox