Mama!
Am preluat atât de multe lucruri de la ea, fără să realizez că se vor întipări atât de frumos în
Am preluat atât de multe lucruri de la ea, fără să realizez că se vor întipări atât de frumos în
Locul în care parcă răul dispare. De fapt, e vorba doar despre capacitatea de a nu-i mai acorda importanța pe
E minunat să văd răsăritul alături de ea, deși zâmbetul ei îl eclipsează. Azi am întrebat-o, în timp ce ne
În urmă cu peste 20 de ani, un baiețel tandru îi spunea mamei sale să își cumpere un anumit inel,
Sunt câteva lucruri ce par a fi resurse externe, dar pentru mine reprezintă pură energie: marea, carțile și cafeaua. Încerc
Am parcurs zilele acestea kilometri întregi, bucurându-ne de răcoarea locurilor, cu iluzia de a urma drumul norilor și nedorind să
Nu cred neaparat în perfecțiune, însă uneori mici bucurii se unesc pentru a crea o clipă ce pare a fi
Prima zi de toamnă îmi destăinuie un dor, care nu pleacă niciodata din mine, însă rareori îmi permite să îl
Iubirea de mamă în toate formele sale… fie ca avem rolul de bunică, mamă spirituală sau cea care a simțit
În urmă cu ceva ani, simțeam căzăturile precum o ploaie de vară zbuciumată. Știi acel amalgam de picături, care lovesc
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullam.